Edit Content
Lentilele de contact sunt dispozitive medicale folosite la corecţia unui viciu de refracţie al ochiului (miopie, hipermetropie, astigmatism sau presbiopie) şi/sau la schimbarea aparentă a culorii ochilor (irisului).
Totuşi, lentilele de contact prezintă şi câteva limitări: manevrare şi întreţinere strictă, program de purtare strict, controale regulate la medicul oftalmolog.
Există momente când nu e potrivit să purtăm lentile de contact; de aceea, ochelarii nu trebuie să lipsească din viaţa de zi cu zi:
Pentru că lucrurile în materie de lentile de contact au evoluat foarte mult in ultima decadă, materialele folosite la conceperea lor permit acum purtarea lentilelor până la 16-18 ore pe zi sau chiar permanent timp de 30 de zile. Totuşi, trebuie ştiut că nu toate lentilele au acest regim de purtare, iar avizul unei persoane specializate (medic oftalmolog sau optometrist) se impune in alegerea acestor produse.
Cele mai sănătoase lentile de contact sunt cele de unică folosinţă (se pun pe ochi dimineaţa şi seara se aruncă), permiţând portul alternativ cu ochelarii. Altfel, lentilele de 2 săptămâni sau de o luna, odată desfăcute, expiră la sfârşitul perioadei chiar dacă le purtăm sau nu.
Lentilele convenţionale (cu port de 3 luni sau de un an) sunt dintr-un material foarte învechit, care nu permite ochiului să “respire”. În plus, este aceeaşi lentilă pe care o purtaţi zilnic, timp de un an! Acest regim de purtare este rezervat dioptriilor extreme pentru care nu există lentile standard, de stoc.